Provocările coaching-ului în vreme de pandemie
În ultimii ani activitatea de life-coach a devenit din ce în ce mai răspândită. Apărută ca o nevoie a pieței dornice de lucruri precum dezvoltarea personală sau inteligența emoțională, dar și ușor de influențat dacă cunoști și folosești legile persuasiunii, această profesie a găsit un loc și a început să acopere din ce în ce mai mult teritoriu. Multe dintre persoanele care o practică sunt sincer dedicate subiectului, au trecut prin experiențe personale revelatoare și semnificative și chiar sunt de ajutor de multe ori. În fond, ceea ce ne dorim adesea este să avem lângă noi pe cineva care ne încurajează să mergem mai departe.
Multe persoane care practică life-coaching se promovează sau se poziționează ca fiind capabile să ajute în ceea ce privește acceptarea de sine, stima de sine, nutriția, dependențele, vaccinurile, anxietatea, depresia, pierderea, relațiile sănătoase, problemele de adaptare sau alte și alte probleme cu care se confruntă aproape fiecare dintre noi. În unele situații intervenția lor ajută, în altele nu evaluăm impactul real.
Așadar, ce se întâmplă cu life-coaching-ul, riscurile lui în timp de pandemie și direcții de aplicare:
- Mulți life-coach încearcă să se convingă pe ei și pe clienți că ei nu fac terapie. Am comparații interesante de genul: “Terapia este despre trecut, coaching-ul se referă la viitor” (ori este cam dificil să construiești viitorul fără să așezi la locul potrivit trecutul sau prezentul).
- Adesea în spatele unei probleme legate de respectul de sine sau de managementul timpului poate sta o problemă de sănătate mintală (depresie sau anxietate, incapacitatea de a gestiona în mod eficient emoțiile, ceea ce ne face sa procrastinăm etc.)
- De multe ori oamenii nu povestesc deschis despre problemele lor, fiindu-le rușine sau teamă de stigmatizare. Prin afirmații de genul: “Tu ești ok, ceilalți nu te înțeleg” poți ajuta în unele situații sau poți întări aceste sentimente de jenă și rușine.
- Neînțelegând în profunzime impactul unui mod de gândire aflat în spatele unei tulburări, poți induce fără să vrei sentimente contradictorii. Formulări de genul “Ești puternic!”, “Am încredere în tine că vei depăși acest moment” – spuse unei persoane aflate în depresie, nu fac altceva decât să-l împingă și mai adânc în groapa în care simte că se află. Se întâmplă acest lucru deoarece, pe lângă gândurile sale de incapacitate, lipsa de speranță, dificultățile cognitive și energia realmente scăzută, se alege și cu așteptări din partea altora care îi cresc povara pe care simte că o are de dus.
- Uneori, experiențele personale ale coach-ului se transformă în tehnici miraculoase universale. Ori fiecare dintre noi are un istoric personal, suntem ființe unice și ceea ce este util pentru unii nu îi ajută neapărat pe ceilalți. Ba dimpotrivă, insistența și eșecul în asemenea momente duc la alte sentimente de inadecvare, incapacitate și vinovăție.
Revenind la impactul pe care poate să îl aibă așadar coaching-ul în momente de criză (precum momentul pandemiei prin care trecem azi), pericolul apare din câteva direcții:
- Risc foarte mare de retraumatizare. În urmă cu câțiva ani, la un training de comunicare, le vorbeam participanților despre abilitățile de ascultare activă, spunând că una dintre abilitățile de ascultare este folosirea cu măsură a contactului vizual, evitând să-l privești fix în ochi pe celălalt fără să iei privirea de la el. Una dintre participante s-a ridicat și a spus că ea nu este de acord cu acest lucru, pentru că la un training de life-coach a învățat că celălalt trebuie privit fix în ochi pentru a-l face să își asume responsabilitatea. În unele situații, la un anumit moment, este important să discuți și să te confrunți cu temerile tale. Dar în alte situații, mai ales în situații care presupun crize sau traumă, acest lucru poate să fie ori contraproductiv, ori retraumatizant. Unul dintre lucrurile esențiale în intervenția psihologică în situații de criză este să nu insiști ca celălalt să-ți povestească. Acest lucru trebuie să se întâmple la momentul potrivit, venind de la celalalt și doar când el consideră că este pregătit sau își dorește să povestească. Câteva studii publicate în Psychiatric Advisor în martie 2020 arată că în China a crescut incidența tulburărilor de stres post-traumatic. În jur de 5% din persoanele fără risc manifestă simptome de Post Traumatic Stress Disorder, iar din cei aflați în zona de risc, aproximativ 18%.
- Una din consecințele traumei este ruperea de propria persoană, adică renunți la părți din tine, deoarece nu mai găsești locul celor întâmplate. Trauma și evenimentele care sunt percepute ca o criză ne fac să simțim amenințat sensul existenței. Este greu să trăiești când acest sens dispare, așa că apar acțiuni de căutare/compensare. Ne implicăm în activități caritabile, dorim să salvăm business-ul și propunem traininguri online sau să livrăm acasă oamenilor izolați alimente și multe altele. Așadar unii oameni își adaptează sensul situației, iar alții preferă să cedeze acest lucru în mâinile altcuiva. Ori un coach poate să creeze impresia greșită că e ok să trăiesc prin el, pentru că este ușor să te contaminezi cu emoțiile, energia și gândurile celuilalt în momente de vulnerabilitate.
- În momente de criză sau de evenimente traumatizante, ies la iveală vulnerabilitățile noastre uneori bine ascunse. Observăm că cei care sunt paranoici devin și mai paranoici, narcisiștii și mai narcisiști. Uneori în întâlnirile de coaching oamenii sunt încurajați să împărtășească trăiri profunde și gânduri legate de acestea, dar este important să te asiguri că ești pregătit pentru a le scoate la suprafață și există o cale prin care vei închide acest proces.
- În coaching accentul este adesea pus pe “acțiune”. Întrebări precum: “Cum vei acționa?”, “Ce vei face concret?”, “Care este primul pas și când?” sunt întrebări internalizate de majoritatea coach-ilor. Pe de altă parte, unul din lucrurile profund afectate în traumă este procesul voinței. Nimeni nu a vrut să se întâmple acest lucru. Trebuie să fii profund tulburat ca să te bucuri că omenirii i se întâmplă așa ceva. Așa că este important să arătăm grijă față de acest proces, adică fiecare să aibă ritmul lui, fără această presiune excesivă.
În acest moment este important să identifici corect dacă este un stres sau o traumă, iar lucrul acesta este un proces care doar a început acum și va continua pentru mai multe luni sau mai mulți ani.
Stresul este o reacție la anumiți factori la care se adaugă modul nostru de gândire, interpretare și care creează o suprasolicitare. Răspunsul în aceste situații de stres este de luptă sau fugă. Trauma este un stres extrem, pe care individul nu este pregătit să-l gestioneze, nu găsește resurse nici în el, nici în ceilalți. În cazul traumei recția este de tip freeze (blocare, încremenire). Apare neputința („EU nu pot și nici alții nu mă pot ajuta”), omul se simte singur și abandonat. De aceea, în timpul evenimentelor sunt importante disponibilitatea de a oferi ajutor, informațiile corecte, filtrarea informației etc.
Dacă psihicul nu poate fugi sau lupta, atunci apare ruperea pentru a face față situației. Aceasta ruptură face ca în traumă să existe trei părți:
- Partea sănatoasă. Este important ca în coaching să lucrezi cu această parte sănătoasă, să o ajuți să se manifeste. Aici fac parte empatia (de aceea poate ajuta implicarea în activități ce denotă grijă pentru alții (să păstrezi contactele, să dai telefoane persoanelor apropiate pentru a te interesa sincer de ceea ce se întâmplă cu ei etc.), responsabilitatea de sine (de aceea ajută să te îngrijești, să nu stai toată ziua în pijamale, dar și să te odihnești, să te hrănești sănătos, să te concentrezi pe ce poți controla – acțiunile tale, de exemplu să îți dezinfectezi mâinile sau să eviți să ieși zilnic la cumpărături – și nu pe lucruri pe care nu le poți controla cum este virusul, mortalitatea etc.), capacitatea de a regla emoțiile (acceptarea atât a bucuriei, cât și a suferinței, reframing-ul etc.).
- Supraviețuitorul. Acestă parte are nevoie de control atât al propriei vieți, cât și a altora. În combinație cu partea sănătoasă însă ne ajută să respectăm regulile, să avem grijă de noi, dar ar putea să aibă tendința de a merge spre extreme. Unii lucrează ca să nu simtă. Acesta este supraviețuitorul. Tot supraviețuitorul este cel care încearcă să folosească evitarea și ne poate împinge spre consum de alcool sau excese alimentare. Așa că, deși mulți recomandă să nu se consume băuturi alcoolice (așa este logic), poate mai important este nu evitarea, ci controlul lor. Avem nevoie de supraviețuitor, dar este important să-i facem cunoștință (să funcționeze) cu partea sa sănătoasă. În organizații întâlnim supraviețuitorul adesea sub haina perfecționistului, a celui care procrastinează, a celui care lucrează până la ore târzii și își ia de lucru și acasă în weekend, a celui descris de colegi ca fiind mereu morocănos și negativist etc.
- Partea rănită (victima). Victima vrea să țină lucrurile în interior de teamă să nu erupă și să o rănească. Este posibil în aceste momente să apară traume mai vechi. Ori acest efort de a ține lucrurile bine încuiate este cel care duce la istovire, scăderea energiei pentru că ea este folosită pentru a păstra trăirile în interior, face să nu avem pasiuni, hobby-uri, sens.
Așadar, în asemenea perioade, oferă coaching cu grijă, mergând după principiul „întâi să mă asigur că nu fac rău, pe urmă să fac bine”.
Lucrează cu partea sănătoasă și întărirea ei.
Recunoaște-ți limitele.
